proză de pisică

V-aţi uitat la Eurovision? Eu nu. Nu-mi aduc aminte să mă fi uitat vreodată. Iar anul ăsta era uşor de ghicit cine-o să câştige.

De fapt, voiam să spun că, în locul unui asemenea spectacol, prefer să citesc. Dar nu, în seara asta n-am citit tot timpul. Nu aceeaşi carte, căci „proză de pisică” e un cocktail de esenţe tari. Citesc încet, savurând, câte 3-4 schiţe pe zi.

Şi sper că lectura „Corăbiilor însufleţite” o îndeamnă acum pe psi să scrie adunându-şi vraja cuvintelor într-un roman, ăsta sau un altul, căci în prima ei carte tipărită, cea pe care o citesc acum, şi-a risipit-o în 107 diamante minuscule. De fapt, sunt şiraguri delicate de metafore care curg firesc, susurând lin, ca undele limpezi.

Nu ştiu la al câtelea am ajuns. Se află pe la mijlocul cărţii, se numeşte „misiunea” şi cred că are toate cele 12 cuvinte inventate dintr-un joc de-a duzina.

Spun „cred” fiindcă nu le-am numărat. În schimb, m-am uitat să văd ce-am scris eu cu duzina aia. (V-am spus că blogul ăsta e, de fapt, despre mine. 😛 ) Şi iată ce-am găsit:

clic pe imagine ca s-ajungeţi la locul de baştină al articolului

---

clic pe imagine ca s-ajungeţi la locul de baştină al articolului

---